A doua parte - de la Baikal la Yakutsk

9 martie 2015 Baikal

Primul apel se face la masini, toata lumea forfoteste si incearca sa inghesuie prin masini cele doua genti noi aduse de Nistor si Muse, genti atat de mari cum nu am mai vazut. Un pic de curatenie de dimineata, de tip Radulescu, si parasim gostinitsa, incercand sa gasim malul lacului, adica un loc unde sa facem o plaja. Incurajati de urmele ce se vad pe albul inghetat al lacului, facem pana la urma o mica sesiune de poze intr-un golf, insa pentru masini doar una scurta. La fiecare intoarcere a rotilor pe suprafata lacului se auzeau trosnituri care mai de care mai profunde, care ne-au alungat rapid pe mal. Cica asa se aude, e normal, insa noua nu se place normalitatea asta. Zice-se ca e cel mai adanc lac din lume, pe la un kilometru jumatate. La contactul dintre placi mai mari de gheata se formau aglomerari de cristale de un albastru azuriu spectaculos, pe care baietii le fotografiaza cu nesat.

Urmeaza Ulan Ude, pe care il depasim rapid, gandindu-ne la Mongolia care incepe cam pe acolo si intram in stepa vecina, cu peisaje largi si uscate.

Asfaltul vai de capul lui, ma intind in spate in masina si somnul imi este decorat cu vise diverse, de la cutremure de gradul 9 pana la mersul pe bicicleta pe scari in jos. Pana ce Tufa decide ca, gata! Si prinde un hop care ma desprinde total de pat. S-a ispravit cu visul meu..

9 martie 2015 drumul Amur-ului

Dupa cele o mie de kilometri trecem de Cita, cam de unde incepe granita cu mica China, si incepem sa schimbam brusc peisajul, incep sa se desfasoare muntii si padurile iar drumul perfect taie totul in doua.

Totodata, incep sa apara acele cafenele de care ne era dor, o cabanuta mica cu cateva supe sau omlete si desigur toaleta izolata afara, in frigul de minus 25 grade. Cu scandurelele departate, sa nu fie prea intuneric inauntru. Si nelipsita chiuveta cu bazin de plastic in care este apa de spalat pe maini, care se colecteaza in galeata de dedesubt. Televizorul zicea o niste slagare rusesti, in ritmul carora luam micul dejun, ochiuri cu un fel de parizer prajit.

Si iarasi o mie de kilometri spre est, fara incetare si fara asezari mai insemnate, pana ce, pe inserat. indicatorul de Magadan 3376 km ne indruma spre stanga. Este Lena Highway!

Brusc, asfaltul o ia catre Vladivostok, iar noi ramanem pe macadam amestecat cu gheata, dupa o reteta secreta locala. Se lucreaza non stop cu utilaje serioase, intre care ne pomenim cand ratam o ocolire. Fugim repede dintre balaurii cu cupe si proiectoare, care sapau intr-una si mutau muntii si revenim pe drumul inghetat care o ia direct catre nordul ce ne asteapta.

Pe intuneric ghicim peisajele de acum trei ani, incepe taigaua aceea constanta si lunga, o vulpe speriata ne intreaba `at kuda?` si noi spunem ca de obicei `Rumunia`. In primul sat dibuim acea cafenea si servim cu pofta opt supe si opt tocanite care deja se apropie de ce stiam de mai demult. Langa noi, un om care implineste azi 36 de ani e foarte fericit ca vede prima data europeni. Acu`, era si influentat de licori de sarbatoare.

10 martie 2015 Yakutia cea mare

O tabla de pe marginea drumului ne arata in noapte ca am intrat in Respublika Sakha Yakutia, o tarisoara cam cat Europa noastra si cu o populatie cat Bucurestiul. Suntem intampinati brusc cu o vijgalau din fata care ne baga intr-a treia la vale. Aha, asta este Siberia pe care o asteptam si o visam, nu? Trecem mai multe culmi impadurite cu altitudini de peste o mie de metri, drumul incepe sa dezmembreze usor din piesele de care masinile nu mai au nevoie.

Intr-un pustiu desvarsit gasim o benzinarie cu obisnuitele gratii la ferestre, in spatele carora aceeasi obisnuita batranica ne ia banii si ne indeamna sa apasam butonul care da drumul la motorina de la pompele cu ac indicator. Marea problema este acea vijelie combinata cu frigul de minus 25, care face ta timpul de asteptare la gura rezervorului sa devina interminabil. Deci am ajuns, de aici incolo tot asa.

In orasul Neryungri cautam in zadar un furnizor de parbrize pentru dublarea celor de pe masini, asa ca facem un popas de douasprezece ore pentru o primenire la dus si un somn pe fuga. Este un fel de apartament in regim hotelier, situat la etajul cinci din cinci. Toate usile de la apartamente sunt dintr-o tabla groasa, ca de la bunkere iar intre holul bocului si exterior sunt doua usi masive din tot felul de materiale.

Dimineata ninge usor, nu prea ne bucura aspectul, gandindu-ne la ce ar putea fi mai la nord. In oras, oamenii sunt bine imbracati, majoritatea doamnelor au paltoane cu gulere si glugi imblanite, care mai de care mai cochete. George ne zice ca a vazut intre blocuri chiar un snowpark, se pare ca oamenii de aici stiu sa se gospodareasca.

Ne reunim ad-hoc la o sedinta tehnica, sa lamurim cateva aspecte care ne-au mai pus probleme zilele trecute si speram ca fiecare si-a mai clarificat raspunsul la intrebarea `Cine m-a trimis aici la capatul lumii si de ce oare?. Mai ales ca vor veni si momentele mai critice, in care va trebui sa reactionam corect si rapid, in conditii de vreme extrema si oboseala dusa la limita. Vom vedea cat de mult vom putea tine echipa laolalta, este cert ca suntem opt caractere total diferite.

Pe inserat pornim catre Yakutsk, unde speram sa rezolvam mai multe probleme ramase inca in asteptare. Vantul de ieri a inceput sa vina dinspre est, ninsoarea fina asterne pe drum valatuci de praf alb da ce poveste, o poveste tot pe la minus 20. Regasim cu drag localul unde in urma cu trei ani am dejunat intr-un decor de animale impaiate si o cam zapacim pe tanti de la bar cu comanda noastra de supe, pilafuri, cotlete si ceaiuri, cu sau fara zahar, cu sau fara lamaie, insa ne-am despartit zambind si am primit cordialul `sciastliva`, adica un fel de pace buna sau cu alte cuvinte, Doamne ajuta!.

12 martie 2015 Yakutsk, de aici vor incepe toate

O data cu rasaritul ne intampina Lena cea inghetata, peste care am mai trecut odata ca niciodata, acum deja pentru trei dintre noi este `rutina`. Intram in orasul frigului pe o caldura de nesuportat, sunt minus 15 grade si transpiram. La o cafenea de pe Lenina ne intalnim cu un vechi prieten, Max, coleg de club cu Cornel, care spune si el ca este `caldura mare`, special pentru venirea noastra. Dar ca sigur in zilele ce vor urma se va ajunge iar catre termeraturi normale, nu vrem sa ne imaginam cifrele.

Asadar, Max ne duce la apartamentul tocmit pentru cel doua nopti pe care le vom petrece aici, intr-un bloc ca toate celelalte, la doua etaje mai sus de unde ne poate duce liftul, adica la zece. Lift care nu opreste la 2 fiindca vecini de acolo nu au cotizat. Loc suficient pentru noi toti, dus, masina de spalat si toate cele necesare. Cei obositi cad imediat la orizontala, cei neobositi ies un pic in oras sa tocmeasca una alta.

Prima etapa pe care o asteptam de mult este de a da ochii cu institutia FSB judeteana, de la care ne trebuie un permis de trecere prin zona de nord a Yakutiei, care ar fi zona de frontiera. Cu Polul Nord, am presupus noi. . . Doamna de acolo gaseste in final ca documentele noastre trimise de Andrei Novac au fost inregistrate inca din 18 februarie, insa, solutionarea lor este inca in termenul legal (30 sau 60 zile, nu am inteles pe deplin). Un termen legal posibil ar fi miercuri, dar cu un mic efort primi promisiuni ca si luni. Dar noi sambata ar trebui sa fugim catre nord, luni e cam peste mana. Dima, prietenul si omologul lui Cornel de la Clubul local obtine si permisiunea ca sa sunam maine (vineri, 13. . . ) si poate poate. Tot el incearca sa gaseasca unele legaturi cu prietenul prietenului prietenului si ne mai vine inima la loc, sansele de a avea hartiile maine sunt mai mari decat zabetul doamnei de acolo. Bun, trecem la urmatoarea.

Reusim sa gasim locul unde ni se aranjase motajul unui parbriz suplimentar, un garaj inghesuit intre altele, cu trei baieti care nu au pierdut timpul si cu un scoci special au lipit geamul care ne va proteja de frig in cele ce vor urma. La Yakutsk o mare parte a masinilor au montate astfel de parbrize duble, iar cei mai silitori au extins operatia si asupra gemurilor de la usile din fata. Se pare ca este un `must have`, atat din pricina frigului care poate intra prin partea din fata a masinii, cat si impotriva unui condens interior care ingheata instant. Am vazut vitraje dublate ata la Uaz-uri, Maz-uri (autobuzele locale) si Paz-uri, cat si la multe masini cu preturi de cinci cifre. Ne conformam si noi si intr-o jumatate de ora parbrizele sunt la locul lor.

Apoi masina lui Muse este dusa la o diagnoza, se pare ca unele bucsi au fost invinse de drumul nostru, deci maine ne vom ocupa de fiare. Nici la a mea nu este mai albastra, semnalizarea a murit subit noaptea trecuta cand lui Tufa i s-a oprit motorul de doua ori in mers, fara niciun avertisment. Ceva legat de sarme si sigurante generale, probabil tot de la ceva vibratii continue. Rezolvate la fata locului cu clestele. Lista cu piese necesare creste incet incet, maine vom verifica stocurile locale, despre care avem mari sperante.

Seara suntem invitati cu totii la primul irish pub din intregul permafrost, un local cochet si plin de veselie, cu joc de dame la care in loc de piese sunt paharele cu lichide ametitoare, cu bere care mai de care mai europeana, cu doi chitaristi locali care canta admirabil. Povesti despre oamenii locului, despre viata grea care ii face mult mai sociabli si saritori. Frigul de afara inca nu ne sperie, suntem incurajati de baietii locului. Max spune clar ca trebuie sa fim foarte atenti cu pastrarea caldurii proprii, fermoarul inchis pana sus, usile la masini deschise doar strictul necesar. Este practic sursa vietii in acest univers inghetat, deci trebuie sa avem foarte mare grija cum o pastram. Bine de stiut. . .

13 martie 2015 revizii si alte hartii

Azi ar fi ziua dedicata reviziilor si planificarii in amanunt a etapei urmatoare, cea pentru care am mers acesti zece mii de kilometri de pana acum. Incepem cu dreptul, ne trezeste un telefon de la prietenul din administratie, care ne convoaca urgent la FSB cu pasapoastele tuturor si cu harta traseului nostru de la nord. Deci se misca ceva, poate reusim azi sa capatam permisele de trecere. Fugim la sediul local si ne vedem iarasu cu doamna de ieri, toata numai zambet (semn bun), livram copiile de pe pasapoarte si o harta A3 cu toata Yakutia, pe care cu mare atentie ea marcheaza sensul de parcurgere pe care il anticipam noi. Se pare ca nu e chiar o formalitate, totul trebuie sa fie clar si limpede. Ce rugaminti a primit si ce directive nu stim, insa ne spune sa sunam la ora 16, inainte de inchdere, ca poate vor fi gata.

Apoi intram in marele cartier al service-urilor auto, stanga si reapta numai magazine si garaje, reparatii si revizii pe banda rulanta. Nu ne ramane decat sa dam masinile pe mana baietilor de acolo. Gasim impreuna mici surprize ca urmare a kilometrilor pe macadam, nice cruci de cardan gripate, toba lui Muse care sta sa cada, un ulei in diferentialul lui Nistor plin de spuma, si alte maruntisuri care ne ocupa toata ziua si pe care nu le terminam astazi.

La 17 revine si Cornel radiind si fluturand niste hartiute. AVEM PERMISELE!! Si incurajarile doamnei Yelena, care ne-a mentionat ca daca cineva se leaga de noi ca stiu eu ce, sa ii comunicam ca va avea ea grija de acela. Sefa e sefa, iar drumul nostru se indreapta. Chira daca e vineri 13, toate s-au legat mai bine decat ne-am asteptat.

Prin urmare, decidem sa mai continuam sambata cu proviziile si aranjamentele masinilor, si maine este o zi, mai bine sa plecam la drum cu toate aranjate pe indelete. Plini de oboseala, bagam niste aer in PET-urile de bere si tragem pe dreapta.

14 martie 2015 pregatiri cu putin spor

A nins noaptea aceasta, nu foarte mult, insa pestetot este un strat alb care da un farmec deosebit orasului. Si e din ce in ce mai cald, temperuatura urca amenintator catre minus 5 (!!).

La 10 suntem la usa garajului, sperand ca la fel fac si baietii de acolo, insa ritmul lor este constant, poate incetinit acum si de sentimentul zilei de sambata. Le ia mai bine de trei ore sa schimbe doua cruci de cardan. Asadar, si pe fondul unui derajnament la stomacul lui Cornel, decidem sa nu ne mai aplecam asupra diferentialului de la mine, o merge si fara blocantul spate, care rasufla pe undeva. Ultimul schimb de ulei la masina lui Muse si se face dupa amiaza, azi nu prea am avut spor.

Ai nostri baieti din oras scapa de vreo treizeci de mii de ruble si umplu apartamentul cu supe, gemuri si salamuri, proviziile noastre pentru urmatoarele doua saptamani, cat ar dura etapa mai apriga, din zona `necivilizata`. Cele cinci kilograme de cascaval se dovedesc a fi unt, asa ca vom unge totul cu untul cumparat.

Max ne invita intr-un club local, nu putem refuza, in ciuda bagajelor care nu sunt inca gata.