A treia parte si jumatate

21 martie 2015 TIKSI

La gostinitsa Arktika, o bloc ca toate celelalte insa cu toate ferestrele intregi si inzapezite, babele de la camaruta din hol mai mai sa il bata le Cornel, nu am inteles de ce, insa apoi atmosfera s-a degajat si am intrat in gratiile lor, mai ales cand am pomenit Rumunya, Expeditia si alte cele. De fapt cred ca se stricase televizorul si nu se mai vedea bine, si in plus se schimba tura, schimb care ne-a proptit putin in asteptare. Tocmim doua camere de patru paturi cu covoare pe pereti si o masa in centru, si cel mai important o singura priza lipita de un perete, trasa artizanal din doza. Pe pereti acelasi tapet etern si pe holul lung acelasi lambriu de plastic, care arata bine si dupa cativa ani. E sambata seara si totul s-a inchis la 7, cafenea lipsa si orice alt loc cu bors sau cotlet. Pe etaj cu noi inca forfotesc baietii piloti de elicoptere de la o baza militara din nordul inghetat. Internetul nu are suficienta putere, un singur stalp la tot orasul, deci ne culcam linistit fara useri defiland prin fata ochilor sau mesaje prescurtate.

22 martie 2015 tot TIKSI, dar pe lumina

Prima incursiune in oras(e) ne dezvaluie un loc al controverselor, cu multe unghere complet abandonate si altele in care reusim sa simtim viata, gasim un aeroport cu lacat la usa, si, in ciuda unei dimineti de duminica, speram sa gasim un soi de atelier auto sa ne dregem parbrizele de sprinse si sa cautam teava care scoate motorina din uriasii cilindri de stocare. Pe drumul dintre Tiksi 3 si Tiksi 1 se porneste un vant de intoarce volanele Toyotelor, suprafata drumului inghetat devine un strat de nor de zapada viscolita, am sentimentul ca rulez pe un nor in miscare. Iar printre chedere vajaie totul. Abia intram in oras si suna telefonul, baietii de la serviciul granicerilor au dat buzna peste ai nostri si se anunta un control, pe care l-am anticipat cumva.

Parcam masinile si cei trei incep sa ne desfaca absolut toate locurile din masini, cutii, pungi, sertare, sunt destul de nedumeriti si parca neplacut impresionati de drona lui Seba, pe care il roaga sa o ridice de la pamant, asta in conditiile in care vantul nu a contenit. Dupa cotrolul la masini urmeaza cel al hartiilor, mi se goleste un sfert din dosar cu hartii de care se lipeste baiatul granicer, altul pozeaza cu spor cu un Samsung toate hartiile pe care i le dam si pe care le vrem inapoi. Baietii isi fac treaba cu atentie, cine stie de cand nu au mai avut treaba prin zona, asa ca nu fac rabat la scris cu pixul pe formulare. Singura observatie notabla a fost de fapt ca pe permisele de la FSB nu scrie Taimylyr si Ust Olenyok, doua asezari prin care (speram) com trece, era doar Tiksi si Yuryung Haya, adica capetele traseului. O fi uitat doamna de la Yakutsk, ca doar nu zburam de aici acolo ca baietii elicopteristi. Si cateva poze cu niste antene de la Nayba, pe care naietii le-au sters instantaneu din aparate. Cele pe care le-au mai vazut prin calculatoare nu au parut cu probleme, sunt in regula. Cornel da o declaratie ca ne ia in custodie pe toti si toata lumea pleaca in treaba fiecaruia. Nu inainte de a ne comunica interdictia de a filma sau fotografia aeroporturi, antene, baze militare si alte tancuri de pe aici. Mi se pare normal, intr-un oras fost militarizat si atat de departat de lumile noastre cunoscute. Doar ca toata afacerea a durat cam trei ore.

La pranz se deschide si cafeneaua, papam un bors si niste gogosi in care doamna a uitat sa puna gemul pe care l-a luat de pe raft, si ne dam apoi la berea Gold Mine din frigider, cu termen de valabilitate decembrie 2014, adusa probabil cu vaporul in vara anului trecut. Baietelul uneia dintre doamne se dadea cu o masinuta cu pedale prin holul cladirii. La televizor o voce ne spune de cea mai calduroasa iarna din ultimii saptezeci de ani, care face probleme soferilor de pe zimnice. O alta doamna a tras cu urechea la ce incercam noi sa povestim, si ne invita maine la scoala din oras, sa le vorbim copiilor despre noi si despre drum. Perfect, cred ca avem ce arata maine, cu mare drag.

Baietii cu aparate nu mai au rabdare si fug in oras dupa poze si imagini ale vietii de aici, se intorc dupa cateva ore cu ochii plini de cele fotografiate, au zis ca au putut si sa fotografieze, si sa se joate un fotbal cu copii, si sa se dea pe derdelus sau cu un snowboard pe o panta, s-au salutat cordial cu granicerii de mai devreme care cautau in zadar alti turisti prin oras (suntem cred singurii de anul acesta). Viata merge mai departe si in acest colt de lume.

Noi restul am mai stat la o mica odihna, in camera, in ciuda vantului care deschidea usa camerei. Am proptit-o cu o hartiuta pliata, insa problema vijeliei nu a fost rezolvata. Toate geamurile sunt dublate la interior cu folie de punga, prinsa in pioneze, nu se vede nimic prin ele fiind cu eterne flori de gheata. Jos, la cafenea, un cecen ne ofera niste motorina la pret redus, incercam de la el niste informatii despre drumul pe care il vom incepe maine. Nu luam insa motorina de la el, niciunul dintre noi nu ar vrea probleme cu FSB, graniceri sau alte asemenea. Ne spune totusi ca pana la Taymylyr ar fi batuta calea, au venit niste Uraluri azi.

Asadar mai cautam niste poze pentru a le arata copiilor maine si incercam sa ne facem un discurs folositor, ne vam balbaim si ne culcam.

23 martie 2015 inca nu plecam...

Inainte de a merce la scoala de langa gostinitsa, dam o figa la Tiksi 1 pentru a goli rezervoarele de motorina, puse pe mal langa portul de vara. Tot aici admiram un Ural care astepta linistit dupa noi. In cautarea unu magazin deschis (toate sunt la parterul blocurilor, insa nu difera foarte mult fata de un apartament simplu), ne agata doi reporteri de la ziarul local, carora le povestim unele si altele la biroul lor, tot intr-un bloc ca toate celelalte. Se pare ca in aceste blocuri se afla si poltia, si posta, si procuratura, si bacanie, si frizerie (asta nu am observat-o), si banca, si casa de bilete de avion. Muse si Nstor se fac cu cate un bilet pentru zborul de Yakutsk, care se va intampla cupa amiaza. Se pare ca ne parasesc, pentru afaceri mai profitabile decat plimbarea asta catre capatul lumii.

Fugim inapoi, sa nu intarziem la scoala, asa se cuvine, nu? Desigur ca scoala este tot ca un bloc, pe dinafara arata absolut la fel, adica la fel de cojita si de inzapezita, aceleasi ferestre mici insiruite si intrarea adosata cladirii, Am uitat sa mentionez ca nu este o cladire care sa nu aiba cel putin trei usi intre exterior si interior, grele ca Nayba, usi care se inchid cu un mare buf in urma ta. Arcul care trage usa este un accesoriu indispensabil aici, stocul de arcuri este unul foarte important, este practic un simbol al vietii de aici.

Revenind, dupa ce trecem de cele trei usi ale accesului in scoala, peisajul se schimba fundamental. Chiar daca totul este destul de vechi, este bine intretinut, vopsit si curatat pana la cel mai mic detaliu, o curatenie cum nu am mai vazut de multa vreme. Intr-o sala este grupa mica a gradinitei, cu cateva mogaldete care serveau masa, in cealalta era grupa mare cu doi copii, ambele cu o gramada de jucarii si mobiler bine pus la punct, cum avem noi la cele private. Suntem condusi apoi prin toata scoala si vizitam aproape toate salile de clase, laboratoare, sala de sport, doamna directoare se mandrea cu fiecare clasa vizitata, si avee motive. In ultima ne asteptau aproape treiseci de copii de gimnaziu, veniti de acasa special sa participe la intalnire (este vacanta pana pe 2 aprilie). Din putinul pe care il avem incercam sa le aratam imagini de acasa, dar si de pe traseul nostru, Cornel turuie intr-una. Probabil ca si ei stiu la fel dem multe despre Romania cat stiam si noi despre Tiksi in urma cu un an. Dar toate au un inceput. Copiii sunt majoritatea din familii de militari de la bazele din jur, multi veniti aici din cu totul alte parti ale Rusiei, Ucrainei sau Belarus. La fel ca si cadrele didactice, venite de cine stie unde. Doar doamna de la bucatarie era in Tiksi de 25 de ani... Si apropo de profesori, creed ca erau la fel de multi ca elevii, in total scoala numarand cam 37 de copii. La clasele 1-4 erau cam 10, parca, comasati intr-o singura sala de clasa. Dar cu toate acestea, trebuirile pareau sa mearga ceas, sunt o multitudine de activitati extrascolare, scoala de arte, ateliere de lucru manual, copiii nu sunt lasati de izbeliste.

Mai si radem, Aflam ca Tiksi 3 are cam sapte sute de suflete, Tiksi 1 pe la 1500, iar la intrebarea noastra fireasca despre Tiksi 2, doamna zabeste si zice ca niciunul. Doar este cimitirul :-) .

Deja contrastul izbitor dintre lumea de afara si cea de dinauntru se accentueaza, nu mai inteleg nimic. Probabil ca lipsa unor fonduri constante a dus la acea delasare in ceea ce priveste aspectul exterior al tuturor cladirilor, al epavelor raspandite peste tot. Si poate si timpul scurt in care dezghetul elibereaza tot ce tine captiv pe cele sase luni de iarna apriga. O mai fi de vina si iarna polara, acel intuneric constant care tine pana prin 1 februarie.

Plecam cu greu din scoala, dupa ce doamna directoare ne serveste cu niste peste crud congelat, specific locului. Acelasi contrast il regasim si la aeroport, cladirea pe dinafara este total obturata, arata a un soi de garaj sau o anexa industriala, cu usi blocate cu lacate uriase si geamuri sparte pe alocuri. La interior insa, oamenii stau intr-o sala de asteptare normala, cam ca o autogara de pe la noi, exista biroul de check-in, case de bilete, dozatoare de cafea si alte chipsuri, totul relativ invechit, insa curat. Si o gramada de copii infofoliti cat se poate, asteptand sa calatoreasca cu parintii lor, cine stie unde. Andreii nostri pleaca, iar noi cautam iarasi garajul in care vom incerca sa ne dregem eventualele daune la masini, in special cele la parbrizul dublat, al carui scoci s-a cam crapat de atatea hartoape. Garajul este de fapt o hala pentru adapostirea a aproape douazeci de Uraluri, Kamazuri si alte fiare, senilate si bulldozere. Toyotele noastre par niste trotinete intre utilajele de acolo. Una dintre probleme este ca usa ramane foarte putin deschisa, sa nu intre frigul dar si sa nu iasa fumul greu de motorina arsa care dainuie acolo de ani. Si alta este un strat gros de ceva negru si unsuros de pe jos, cam ce poate sa cada din aceste masinarii delicate.

Dupa o ora si jumatate parbrizele sunt fixate din nou, rulmentii verificati si snorkelul insurubat la locul lui, hainele imputite de fum si talpile imbacsite de unsori. Toate fara niciun ban, seful a zis ca sa fim sanatosi. Cand sa iesm, intra val vartej o masinarie pe senile, plina de zapada pe toate partile, din care coboara un batranel yakut. Cica vine de la Taymylyr, drumul bun, doar ca de doua zile e viscol si furtuni de zapada. Dar nimic anormal. Pentru el... Tragem cu ochiul in masinarie, are GPS Garmin, are telefon Iridium, Webasto, Invertoare si alte gadget-uri, care ne fac invidiosi. Si in plus, doi ditamai bustenii de vreo trei metri, legati in laterale cu niste chingi, despre care nu ne dam seama la ce folosesc. Ne pozam cu senilata, tare am mai da si noi o tura...

Masinile in regula, fara prea mari deranjuri, inapoi in centru sa golim un magazin din care am cumparat toata apa plata. Bere nu am gasit nicaieri, iarasi un mister. Zice-se ca, din cauza alimentatiei destul de sarace (peste si carne de ren) anumite enzime care prelucreaza alcoolul au cam disparut din localnici si orice urma de alcool are consecinte destul de aprige, care corelate cu frigul de afara nu suna bine. Asa ca vanzatorii pferera sa nu vanda, decat sa aiba cine stie ce reguli.

Prin urmare, ziua se cam apropie de sfarsit, nu plecam nici azi, fiind prognozate furtuni de zapada. Doamna de la magazin radea si spunea ca la 25 de metri pe secunda copiii ies afara sa se distreze. Noi ne gandim doar ca vantul sa nu ascunda urmele senilatei de azi.

Asadar, dupa doua zile de capatul lumii, as rezuma asa locul Tiksi:

- Oamenii foarte ospitalieri, de o veselie nefireasca. In ciuda izolarii pe care noi o observam, dupa reperele noastre.

- Cladiri absolut invechite, multe parasite si in paragina, altele lipite cu scoci sau sarma, imprivizatii cat cuprinde.

- Peste tot epave de fiare si utliaje, martori ai unor etape prospere, care pare sa se fi oprit brusc. Acum pare ca sunt ale nimanui.

- Blocuri care ascund tot felul de functiuni, servicii si activitati, pe dinafara absolut inerte. Toat cocotate pe stalpii infipti in permafrost.

- Fatade acum viu colorate, cu mondele geometrice interesante, care rup monotonia ferestrelor.

- Mormane imense de zapada troienita, de obicei dupa blocuri.

- Copii frumosi, cizmulite de blana de ren, caciulite de blana, fasuri colorate.

- Doamne in haine lungi de blana.

- Cele trei usi la fiecare intrare, arcuri care le inghid cu mare zgomot, care da o muzica aparte locului.

- Tapet, lemn vechi si lambriuri de plastic

- Animatie pe strazi, masini aproape lipsa, lumea merge pe jos intre cele cateva blocuri, ca intr-un mic furnicar.